CFR, „a doua echipă a Clujului”, așa cum a fost prezentată înainte de meci la stația de amplificare, a devenit aseară prima din Liga I după un meci în care Unirea a sugerat că începe să uite ce îi repeta Dan Petrescu. Urziceni-CFR 0-1 și ardelenii se detașează în clasament.
Urziceniul, ca oraș, își trăiește cu seducătoare inconștiență prezentul corcit între ambițiile europene de la marginea cu stadionul și senzația de rural de care nu reușește să scape în tot restul urbei. Socotit drept derby, meciul de aseară cu CFR Cluj a majorat complexele și pe linie de fotbal. Campioană și ocupantă a unei bile la tragerile la sorți pentru Ligă, Unirea are, pe plan intern, o mare problemă cu Clujul. CFR, deși nu are o rețetă specială prin care reușește acest lucru, reușește s-o bată mereu pe Unirea. Argumentul de aseară se numește Lacina Traore, atacantul care a ridicat standardele unui meci jucat pe un teren greu și transformat din start într-o luptă știrbă.
Cum dăm gol cu Liverpool? Mestecându-și gumele în ritmul nervilor, Levy și Mandorlini au încercat în van să imprime o logică echipelor timp de o repriză în care ocaziile au lipsit. Pe finalul ei, Traore a trimis însă mingea în poartă după un șut al lui Deac, pentru ca un minut mai târziu să scape din nou cu portarul, fiind însă blocat de Arlauskis. De altfel, pragmatică așa cum este de obicei, Unirea a înțeles totul despre adversarul de aseară, mai puțin abilitățile și parametrii fizici ai lui Lacina, pentru care nu a avut antidot. În partea a doua, a încercat să arate de ce este încă în Europa, unde se confruntă cu Liverpool, dar rețeta atacului nu-i este prietenă Urziceniului. Și, din păcate, are mare nevoie de ea în returul cu vedetele „Anfield-ului”. Cum și Traore a fost schimbat devreme după reluare, derby-ul a rămas pănă la final doar unul al gumei de mestecat. Baloane face însă doar Mandorlini.
Brandan, conflict cu Apostol Tensiunea partidei de la Urziceni și-a spus cuvântul din prima repriză, când doi jucători de la formația lui Levy au fost chiar la un pas de bătaie! Iulian Apostol se pregătea să execute o lovitură liberă, însă Brandan i-a luat-o înainte și a lovit primul mingea. Pe mijlocașul naționalei României l-au lăsat nervii și a început să-i reproșeze dur argentinianului gestul, iar sud-americanul a ripostat și el cu o palmă peste ceafa lui Apostol, pentru care a și primit cartonaș galben de la arbitrul partidei.
„Lippi” a venit la Urziceni Meciul dintre primele clasate a stârnit interes din partea multor oameni de fotbal, inclusiv a antrenorilor viitoarelor adversare. Astfel, pe stadionul Tineretului au fost prezenți atât Nicolae Manea, tehnicianul Rapidului (urmează Rapid – Unirea), cât și Mihai Stoichiță. De asemenea, la partidă a asistat selecționerul Răzvan Lucescu, acesta dorind să vadă jucătorii care evoluează sau pot fi convocați la naționala României.
Mureșan e out cu Steaua! Arbitrul Marius Avram nu l-a iertat pe Gabi Mureșan după un fault dur al acestuia, iar fundașul lui CFR Cluj a primit cel de-al patrulea „galben” din acest sezon, cartonaș care îl suspendă automat pentru derby-ul cu Steaua din etapa următoare. În aceeași situație se regăsește și mijlocașul stânga Ciprian Deac, care a încasat și el un „galben” pentru un fault de joc și nu va fi pe teren contra roș-albaștrilor.
Levy și-a alergat echipa după meci Ialomițenii l-au înfuriat pe noul antrenor israelian încă de la primul meci din Liga I! Înfrângerea cu CFR nu i-a picat bine lui Ronny Levy, care a decis, imediat după fluierul de final, să-i scoată pe Galamaz & Co la câteva ture de teren. În timp ce clujenii sărbătoreau la cabine succesul care le consolidează fotoliul de lider, Levy a intrat în vestiar și le-a spus fotbaliștilor să se întoarcă pe teren.
CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI DESFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A PARTIDEI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER